Povestea si viziunea noastra - Fabrica de Coroane
Suntem aici pentru a scrie ultimul capitol din drumul unei persoane, astfel omagiem fiecare poveste a oamenilor printr-un mod unic și memorabil. Încă din anul 2008 ne-am propus să ajutăm persoanele care trec prin greutatea pierderii celui drag, deoarece înțelegem nevoia unui sprijin empatic în momentele dificile.
Fabrica de coroane a început această călătorie din dorința de a oferi familiilor aflate în doliu posibilitatea să-și exprime un ultim mesaj de iubire și respect într-un mod original și personalizat, față de cei plecați. Fondatorii acestui atelier este o familie devotată care a înțeles că lucrurile din jurul nostru se schimbă constant, dar grija pentru cei apropiați ar trebui să nu lipsească.
Pe parcursul acestor ani, ne-am dedicat realizării de coroane funerare care să reflecte personalitatea și viața fiecărui individ în parte. Considerăm că munca noastră aduce semnificații și mesaje puternice, care sunt transmise prin florile, culorile și formele aranjamentului.
Trăsătura noastra autentică este spiritul de devotament, fiind la a treia generație care se implică în acest proiect. Astfel, s-au transmis tehnici tradiționale și toate cunoștințele legate de semnificația florilor utilizate.
Cu peste 15 ani de experiență ne adaptăm cu ușurință la cererile clienților noștri și continuăm să venim cu noi modele de coroane și jerbe funerare pentru a avea un catalog cât mai diversificat.
Povestea noastră ilustrează puterea, pasiunea, dedicarea și empatia pe care familia noastră o poartă pentru această firmă. Suntem recunoscători pentru fiecare familie pe care am reușit să o sprijinim și suntem pregătiți să continuăm misiunea în anii care urmează la același nivel de calitate ridicat.